Antena 3 CNN Actualitate Locul din România care are cea mai pură apă | Cei care se spală pe mâini sunt protejați pe tot parcursul anului

Locul din România care are cea mai pură apă | Cei care se spală pe mâini sunt protejați pe tot parcursul anului

Există un loc în România cu cea mai pură apă. Potrivit superstițiilor, cei care se spală pe mână cu ea sunt protejați tot anul.

Locul din România care are cea mai pură apă | Cei care se spală pe mâini sunt protejați pe tot parcursul anului
Sursa foto: Arhivă
de Georgiana Adam    |    23 Apr 2024   •   14:00

Lacul Sfânta Ana se află la o distanţă de 55 km de Municipiul Miercurea Ciuc, 48 km de Municipiul Sfântu Gheorghe și respectiv 33 km de oraşul Târgu Secuiesc.

Lacul s-a format pe fundul singurului crater rămas intact în Europa Centrală şi de Est. Are o suprafaţă de aproape 20 de hectare și o adâncime maximă de 7 metri.

Lacul este una dintre cele mai populare destinații turistice din România, iar în fiecare an, numărul turiștilor care vizitează acest loc este din ce în ce mai mare. 

Lacul Sfânta Ana are cea mai pură apă

La Lacul Sfânta Ana se poate ajunge prin legătura DN12 (Miercurea Ciuc-Sfântu Gheorghe) din punctul de intersecţie cu drumul judeţean 113 din localitatea Bixad.

Cei care aleg să viziteze acest loc se pot bucura de o experiențe unice. Există multe activități pe care turiștii le pot face: vara se poate face picnic și există zone special amenajate și pentru camping.

Mai mult decât atât, există posibilitatea plimbărilor cu barca contracost: 50 de lei pentru adult şi 25 pentru elevi. 

Cu toate că înotul în lac este interzis, o superstiție locală susține că cei care își spală măcar mâinile în apa sa vor fi protejați de ”Zâna Lacului” pe tot parcursul anului.

Se spune că apa lacului este atât de pură încât se aseamănă cu apa distilată, deși nu au fost efectuate teste științifice recente pentru a confirma acest lucru.

Pe lângă aspectul său incredibil de limpede și culoarea verde, localnicii cred că Lacul Sfânta Ana are puteri vindecătoare și poate curăța păcatele celor care se scaldă în el în zilele de sărbătoare și se roagă ulterior în biserica din apropiere, notează observatornews.ro.

×
Subiecte în articol: Lacul Sfânta Ana superstitii
Parteneri
5 milioane de români care muncesc, îndatorați de stat cu peste 200 de euro
x close